„Perseverența e vitală”
Când am ceva timp liber în Bucureşti – prin natura activității parlamentare se întâmplă să şi fie – citesc: obişnuiesc să-mi pun în „desagă”, la plecare din Bacău, 2-3 cărțulii sau – pur şi simplu – să-mi cumpăr unele de prin bine mobilatele librării bucureştene.
Murakami e un etern nobelizabil: an de an, numele său figurează în top-ul restrâns al scriitorilor favoriți la Nobelul pentru Literatură. Nu l-a luat până acum, dar nici nu e avid după premii, conform propriilor mărturisiri.
A primit, însă, multe alte distincții literare prestigioase care l-au fixat drept un reper incontestabil al literaturii universale de azi. În peisajul ei, penița niponului are un timbru distinctiv, dacă pot spune aşa, folosindu-mă de o analogie cu rezonanțe muzicale…
Se cunosc la fel de multe, grație volumului de față, despre „viața şi opera” alergătorului de cursă lungă Haruki Murakami: „Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă” e mai mult decât o pledoarie pentru a alerga; e un elogiu adus bunăstării sufleteşti & mentale pe care le dobândeşti după fiecare alergare. Şi nu e puțin lucru.
Sigur, Murakami e un fondist şi-n literatură, şi-n alergare: cu 23 de maratoane la activ, călcând apăsat pe urmele constatării marelui Hemingway, scriitorul afirmă – cu îndreptățire – că „perseverența e vitală” şi că, odată găsit, ritmul nu trebuie pierdut. „Odată ce ți-ai impus un ritm, restul se rezolvă de la sine.”, scrie Murakami în această onestă mărturie despre binefacerile alergării şi, deopotrivă, ale scrisului.
Las mai jos câteva extrase cu scopul de a-i „momi” pe prietenii alergători din Bacău să lectureze această carte şi, de ce nu, chiar alte titluri din opera marelui scriitor japonez contemporan pe care editura Polirom l-a publicat, cu o lăudabilă consecvență, în ultimii ani.
••••
<< Sunt la stadiul în care trebuie să măresc treptat distanţa zilnică de alergare şi deocamdată timpul nu mă preocupa. Doar alerg în tăcere, fără grabă. Dacă am chef, alerg mai repede, dar dacă grăbesc pasul înseamnă că scurtez timpul de alergare, iar ce încerc eu să fac e să păstrez în mine până a doua zi senzaţia de beatitudine pe care mi-o dă alergarea. În esenţã, e la fel ca scrisul unui roman. Când simt că pot să scriu mai mult, pun stiloul jos și aşa a doua zi mi-e mai ușor să o iau de la capăt. Și Ernest Hemingway spunea ceva asemănător. Să-ţi păstrezi tenacitatea – să nu-ţi pierzi ritmul. E foarte important atunci când faci un lucru care se desfåșoară pe o perioadă mai mare de timp. Odată ce ți-ai impus un ritm, restul se rezolvă de la sine. Dar până începe rotiţa să se învârtă cu viteză constantă perseverenţa e vitală.
M-am apucat de jogging in toamna lui 1982 şi m-am ținut de el timp de aproape douăzeci și trei de ani. Am alergat aproape în fiecare zi, am participat la cel puţin un maraton pe an (deci douăzeci și trei până în prezent) și la nenumărate alte curse mai scurte sau mai lungi, prin toate colțurile lumii. Alergarea de fond mi s-a potrivit dintotdeauna și mi-a și plăcut. Dintre toate obiceiurile pe care le-am deprins de-a lungul vieţii, acesta a fost cel mai benefic, cel mai însemnat lucru pentru mine, iar faptul că m-am ținut de el mai bine de douăzeci de ani m-a modelat şi m-a întărit fizic şi psihic.
Alergarea a redevenit o parte centrală a vieții mele cotidiene anul acesta, la sfârșitul lui mai, când m-am mutat la Cambridge. Şi de atunci alerg serios. Mai concret, ,,serios” înseamnă pentru mine să parcurg șaizeci de kilometri pe
săptămână. Adică zece kilometri pe zi, șase zile din șapte. Mi-ar placea să fie zece kilometri pe zi, şapte zile din șapte, dar sunt și zile în care plouă sau sunt prea ocupat cu lucrul și nu am timp. Se intâmplă chiar să fiu prea obosit și să nu am chef de alergat. De aceea imi rezerv o zi de pauză pe săptămână. Așadar să alerg serios înseamnă pentru mine șaizeci de kilometri pe săptămână, adică aproximativ 260 pe lună. >>
Haruki Murakami, „Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă”, Polirom, 2025