Mihail Sebastian – Jurnal

Una din marile, uriaşele, conştiințe ale interbelicului nostru a fost Mihail Sebastian, pseudonimul brăileanului Iosef Hechter, scriitor evreu care a dat un tulburător „Jurnal” ce radiografiază, cu acuratețe şi amărăciune, „rinocerizarea” celor mai strălucite minți din cultura autohtonă a vremii şi, odată cu ele, a unei importante părți din societate.

În paginile acestei neprețuite relatări, îşi vor fi aflat locul personalități marcante ale perioadei precum profesorul Nae Ionescu sau prietenii Mircea Eliade, Camil Petrescu, Eugen Ionescu, Petru Comarnescu, Constantin Noica, Cioran etc. Mărturiile privind naufragiul antisemit al generației ’27 sunt la prima mână, deci greu contestabile, mai ales că avem de-a face cu unele dintre cele mai luminate spirite ale culturii române dintotdeauna (prezumtiv mai greu de „virusat” de morbul extremismului politic). Asta, găsesc eu, face cu atât mai imputabilă deriva lor. Las în cele ce urmează doar câteva rânduri, ilustrative pentru atmosfera şi temperamentul în care Sebastian şi-a scris jurnalul. De la un punct încolo, marginalizat şi evitat sistematic de propriii congeneri. Personajul Mircea din însemnările de mai jos este nimeni altul decât Mircea Eliade.

<< Marţi, 2 [martie 1937]

Lungă discuție politică cu Mircea, la el acasă. Imposibil de rezumat. A fost liric, nebulos, plin de exclamaţii, interjecţii, apostrofe. Din toate astea nu aleg decât declaraţia lui – în sfarșit leală – că iubeste Garda, speră în ea și așteaptă victoria ei. Ioan Vodă cel Cumplit, Mihai Viteazu, Ștefan cel Mare, Bălcescu, Eminescu, Hajdeu – cu toții au fost la timpul lor gardişti. Mircea îi cita de-a valma.

Joi, 25 [martie 1937]

Mircea a fost miercuri seara la baletele Jooss, care I-au revoltat – cum îi spunea lui Comarnescu – prin ,,spiritul lor iudaic””.

A găsit că spectacolul e semit.

Este tot ce a găsit de spus.

Suntem în plină disoluție a prieteniei noastre. Nu ne vedem zile de-a rândul – şi, când ne vedem, nu mai avem ce să ne spunem.>>

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *