M..a onestă!
E totuşi lipsit de onestitate să crezi că social-democrații şi suporterii lor vor vota cu cei care i-au insultat şi înjosit ani la rând, glorificând – inclusiv cu penița plină de ură a înăcritului & expiratului Liiceanu – „înjurătura care ne uneşte” şi legitimând, prin asta, discursul urii şi plăcuțele suedeze în spațiul public.
De asemenea, e foarte puțin probabil şi la fel de lipsit de onestitate să crezi că social-democrații vor vota cu cei ai căror susținători, azi travestiți în „centrişti á la Cluj”, decretau în 2019 că nu e nevoie de dezbateri prezidențiale, că Iohannis îşi pătează manşeta cămăşii dacă ar împărți acelaşi studio TV cu Dăncilă. Curat-democratic, monşer!
Azi, ajunşi în anticamera turului 2, aceste tagme precipitate ne explică – încercând cu disperare să acrediteze ideea – că doar unii politicieni dețin monopolul „pro-europenismului” şi al „democrației”; restul sunt – inevitabil – vrăjmaşii parcursului euro-atlantic al țării. O… ciumă, cum s-ar zice pe la noi, prin bătătura social-democrată.
Noi, cei numiți „pesedişti”, deprinşi să îngurgităm tone de epitete descalificante, avem ținere de minte şi ştim din istoria ultimilor 20 de ani, două decenii de insulte sistematice la adresa noastră, că România nu a sucombat nici sub Năstase, nici cu Ponta, nici cu Dragnea aşa cum apocaliptic anunțau vuvuzelele urii. Nici acum, cu Ciolacu.
Profețiile despre trecut nu s-au confirmat niciodată, ba dimpotrivă.
Noi ştim că, mulțumită acestui hulit #PSD, am intrat în NATO, am încheiat negocierile de aderare la UE, am intrat în Schengen (!), construim Autostrada Moldovei, aia pe care – în vremea lui Dragnea – toți o voiau, acuzând PSD că nu face nimic în acest sens, iar azi tac mâlc ca şi când rigorile propagandistice „de sistem” nu mai cer ca acest subiect să fie vânturat în spațiul public. Atunci se umbla cu metrul de autostradă, iar astăzi – când avem sute de kilometri – pur şi simplu nu mai contează.
Apropo, vă mai amintiți de faimoasa campanie #ŞîEu?
Şi eu.
Să nu uităm că „ciuma roşie” a fost pompierul de serviciu al țării, mereu prezent la datorie după guvernări de dreapta catastrofale, eşuate lamentabil, care i-au nenorocit pe români, care au îngenuncheat țara cu măsuri dintre cele mai inepte (nu-mi spuneți că ați uitat de Sică Mandolină sau de „Superman” Cîțu!)
Retrospectiv, însă, câteva lucruri s-au confirmat, dar ele echivalează, în tragic (un alt cuvânt drag lui Liiceanu), cu 20 de ani pierduți pentru țară şi români: un cost, fără îndoială, exorbitant, pentru că anii ăştia irosiți nu ni-i mai dă nimeni înapoi. Mulțumită urii potopitoare deversate de „übermenschen-ii” tefelişti, asmuțiți antiPSD şi scoşi la „Girafă” la momente mereu bine calculate, țara a ales să-i ducă la Cotroceni pe Băsescu – Petrov şi Iohannis.
În decența lui, de sas nostalgic după turismul de lux pe bani publici, Iohannis s-a restras resemnat în una din cele 6 case de la Sibiu, departe de ochii românilor nerecunoscători că au fost contemporani cu o asemenea personalitate politică.
Băsescu – Petrov, însă, în nesimțirea care parcă l-a caracterizat dintotdeauna, dă indicații prețioase pe Facebook despre ce şi cum trebuie votat în turul 2: mă întreb dacă, nu cumva, chiar asta înseamnă o „societate eşuată” – la 35 de ani de la Revoluție, sfătosul Petrov, definitiv declarat de instanță colaborator al Securității ca poliție politică, a devenit barometrul democrației noastre şi „influencer” electoral cu o sugestie bună pentru fiecare.
Ba, mai e şi prizat & shareuit de oameni de la care ai fi avut oarecari aşteptări, jurnalişti, istorici (Armand Goşu, de ex), intelectuali publici al căror organ moral (emasculat, pare-se) nu are nicio tresărire atunci când diseminează „învățăturile” şi povețele bătrânului edec Petrov către țară şi popor.
Între timp, un val de ură se propagă în on-line aidoma valurilor piroclastice care pârjolesc totul după erupția unui vulcan: ca „pesedist” ştiu că ura e un bun declanşator, un trigger care de cele mai multe ori generează reacția contrară. Sunt insultați, fără deosebire, toți cei care nu şi-au făcut chip cioplit din Nicuşor. Unul dintre cei mai vizibili & vocali e tocmai Andrei Caramitru, care – deşi suporter cu state vechi de activitate al haştagismului de ieri şi de azi – a susținut, în mai multe postări din ultima vreme, că doar Crin Antonescu poate ține, cu adevărat, piept suveranismului.
Caramitru a fost „descompus” pe FB de „nicuşorişti” care au muşcat din el ca un banc înfometat de piranha, într-un halucinant exercițiu de ură pură care continuă până azi – aruncați-vă un ochi pe comentariile de la postările sale pro-Antonescu. După care dați repede cu multă, multă lămâie.
Diaspora nu e nici ea scutită de ocări cu duiumul. De altfel, diaspora e bună doar când urmează cu sfințenie indicațiile prețioase ale „mîndruților”, „chirililor”, „papahagilor” şi „moiseguranilor” şi votează întocmai cu recomandările acestora; când se dispensează de aceste sugestii şi votează potrivit propriei lor conştiințe, diasporenii & românii neaoşi devin, brusc, ultimii oameni, ființele cele mai decăzute cu putință: „puroiul țării” sau „resturi organice cu buletin”, cum am văzut scris pe la nicuşorişti.
E bine de ştiut că spirala tăcerii există poate în primul rând din cauza acestei uri oarbe şi că ea funcționează în contra celor care o emană, cultivă şi propagă: să nu mire pe nimeni dacă influența „influencerilor” de care am pomenit, în registru metaforic, nu mai influențează pe nimeni şi tinde spre zero ca relevanță; oamenii – mulți, foarte mulți – au tăcut şi tac, au înghițit şi înghit, au votat şi vor vota în consecință de cauză.
Bumerangul urii azvârlit cu putere de unii, care-şi imaginează că alcătuiesc o „elită”, li se va întoarce – negreşit – în plină figură, desfigurându-i. Urciorul insultelor nu merge de (prea) multe ori la apă. Aşa cum, de altfel, scrie şi la Sfânta Carte: „Mulți au pierit de ascuțișul sabiei, dar mai mulți de uneltirile limbii” (Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah – Ecclesiasticul, 28:19)
